Tu... Eu...

Tu - penita, eu - foaia goala;
Eu - "acum", tu - "mereu";
Eu - copilul, tu - mana care-l tine;
Eu - gandul, tu- Dumnezeu;

Eu- geniul, tu - absolutul;
Tu - casa, eu - doar lutul;
Eu - litera, tu - cuvantul;
Tu - cerul, eu - pamantul;

Eu - culoarea, tu - pictorul;
Tu - omul, eu - dorul tau;
Si dac'o fi s-aleg ce o sa vie,
Te-aleg pe tine... si orice-o mai fi sa fie...

Fericita...

Fricoasa, disperata,trista, dar indragostita...
Mediocra sau inalta, parasita, inebunita, lipsita de viata, dar indragostita...
Uitata, schimbata, visata si neatinsa, dar indragostita...
Prefacuta, duruta, ascunsa si temuta, dar indragostita...
Banala, neinteleasa, etichetata si amorala, dar indragostita...
Delicata, pasionala, moarta-n visare, dar indragostita...
Cuminte, tacuta, mereu nevazuta, dar indragostita...
Abandonata, speriata si sfarsita, dar indragostita...

Indragostita, implinita, si-n pofida la toate, fericita...

O ploaie grabita...

O ploaie grabita de toamna m-atinge,
Cu dor, cu iubire, cu-o ura tampita ma stinge...
Fierb pori, fibre, gene in apa murdarea,
In timp ce mor note straini de chitara...

Un vant singuratic imi zboara prin gene;
Tu treci pe-o stradela prea goala alene,
Strangi frunze colore ca vechi amintiri
Si apoi le arunci; poate-ncerci sa le-nvii.

Vibratii pierdute, curmate de stele
Sparg geamuri din strasuri, figuri din inele,
Iar tristul si bietul acordeon
Se-neaca in bocet si strigat de dor...

Apatic, te-opresti si o lacrima-ti cade,
O stergi cu privirea-mi si te pierzi in zare;
Sa nu stiu vreodata ce mult m-ai iubit..
Sa nu stii vreodata ce mult te-am dorit...

Lumea mea...

Am si eu lumea mea... cu fulgi din barila... cu zambete skai... cu dorinte pur fenotipice si pline de pacat... cu trairi neintelese, duse de valuri ce se incununa in resacuri triste... cu fericiri din strasuri ce se rup atat de spectaculos, dar ce stralucesc intr-un soare mult prea arzator...am si eu lumea mea... ironica, dar profunda... neordinara, dar atat de originala... ermetica, dar totodata naturala... paradoxala si neinteleasa, dar atat de frumoasa...

Strigat...

Nu ai vrut vreodata sa strigi? Da. Sa strigi. Nu pentru ca te-ar durea...nu pentru ca ai pierdut...nu pentru ca esti in culmea fericirii... Sa strigi... de parca te-ar putea auzi o lume intreaga... de parca te-ar auzi fiecare din cei ce respira dragoste... de parca nu te-ar mai auzi nimeni niciodata... Sa strigi...incat sa trezesti o viata trecuta...incat sa misti o lume nedescoperita...incat sa traiesti pentru fiecare din cei ce au atatea de dat...incat sa nu mai fie nimic pe pamant...Sa strigi...ca un nebun...ca un extaziat...ca un neinteles...ca un adorat...Sa strigi...si sa simti un val inexplicabil de sentimente oarbe...si sa dai un potop de sunete mute...si sa primesti mii de trairi surde... Sa strigi...in numele unei iubiri...in numele unui esec...in numele unei vieti atat de scurte...in numele unei fericiri atat de frumos uitate...Sa strigi...de dragul fiecarui an trecut in goana...de dragul fiecarei clipe atat de lungi...de dragul fiecarei dorinte neimplinite...de dragul fiecarui vis devenit realitate...Sa strigi...Asa cum n-ai facut-o niciodata...

Ma-ntreb acum...

Ma-ntreb acum: de moarta-oi fi,
In care lume voi trai?
Caci voi trai!
Si cum voi zice mamei: mama?
Sau ii voi spune temii - teama?

Ma intreb mereu, cand voi pleca,
Vei plange tu in urma mea?
Sau mort vei fi de atata timp
Si plange-voi eu in nisip?

Ma intreb de flori deasupra voi avea
Sau de copaci vor creste-n preajma mea?
Si fi-va acolo un gorun sau un stejar,
Un tei prea dulce, un artar
Ori pamant gol si-uscat ierbar?

Ma-ntreb atunci cand voi muri
La mine insami voi gandi?
Si voi cerca sa caut vise
De trupul meu demult desprinse?

Ma-ntreb acum: de moarta-oi fi,
Ce voi simti?
Caci voi simti!
Si daca lumea va trai cand voi muri
Sau totu-n negru va pieri?

Viori sunt femeile...

Viori sunt femeile si struni le sunt visele...
Cu-o forta nebuna iti ineaca dorintele...
O, unde se-atinge acel ton de-nceput
Si de ce acum glasul viorii e mut?
De ce mai vibreaza apatic un dor,
Daca cvinte perfecte se-ncurca si mor?
O cetera-s eu; tu - un biet lutier,
Caci fara iubirea-ti ma-nadus si pier...
Iar sunetu-mi gol si prea disperat
Tradeaza iubirea-mi... Tradeaza-un pacat...

Atat ramane dupa noi...

Atat ramane dupa noi:
Fum, fluturi, vise, ploi...
Oare nu suntem decat praf
ce-n goana timpului se trece
Si ce ramane vesnic rece?
Atat ramane dupa noi:
Un geam deschis si trupuri moi...
Un dor prea tanar; un vis prea singur,
Ganduri suspendate-n van
Si tainic plangand un alean...
O, suflet! Ramane-va in urma mea
Macar o vaga amintire,
O calda si dulce privire
Sau totu-n negru va pieri?
Cand voi muri...

Pata de culoare...

O pata de culoare... E tot ce am primit acum cateva saptatamini... o banala pata de culoare (pentru tine, oricine nu ai fi tu) si-o minune incandescenta (pentru mine)... O sansa de a ma elibera de un necunoscut prea adanc ascuns in mine... O putere de a vrea mai mult, tot mai mult... si de a primi asta fara vreo umbra de rusine sau neinteles.... O dorinta de a deveni mai buna, mai fireasca, mai sincera, mai EU... Un sentiment ce nu are nume sau trecut... inertie sau greutate... intrebari sau raspunsuri... un sentiment ce, pur si simplu, exista... o pata de culoare... O cautare necontenita si atat de placuta a nepatrunsului... O inviere a naturalului, ce te face sa tremuri si sa simti fiecare boare de vant, asemenea unei respiratii....unei prime respiratii pe umarul tau... O pata de culoare... Un gand curat si inteles, ce isi face loc intre miile de idei banale si geniale... clare si neintelese... Un sunet vag, dar atat de frumos, ce alina coardele cu grija intinse ale inimii innebunite... o pata de culoare... da, caci cuvinte nu ajung... si poate doar infinitatea de culori, ritmuri si priviri ar inlocui cuvintele ce cad asemenea unei grindine pe florile gingase si suave...E straniu cum un potop intreg de cuvinte nu poate da nici macar o definitie aiurea unei pete de culoare... E neverosimil, dar atat de minunat, ca nici un potop de cuvinte nu te poate descrie... Si doar un amalgam de gesturi, trairi, gusturi si dorinte te creaza... pentru mine... o pata de culoare in totalitate pentru mine... pata mea de culoare...

Imi dau seama...

... ca daca exista poeme, cantece si fraze rasfrante in mii de bucati ce reflecta asemenea unei oglinzi fiecare gand ce te macina si te rupe in toate patru parti, atunci lumea e ceva mai mult decat o un amalgam de caractere si persoane neintelese... Iata una din poemele ce mi-a demonstrat mie insami ca am fost, oarecum, inteleasa de oameni ce nu m-au cunoscut, ce nu au stiut macar de existenta mea... si totusi ce m-au facut sa simt o legatura stransa intre suflete departate...

JUVENTUS
- fragment -
de Simona Popescu

sunt de o mie de feluri,
nu-mi stiu destinul,
doar zgomotul mintii mele,
nesfarsitele derulari de imagini...
ma-nvart in jurul meu ca un titirez,
sunt treaza, deci visez...
cine singur ramanand nu se sperie de sine?
cine?
cateodata am impresia ca nici nu exist,
ca nimic nu exista cu adevarat
si-atunci am nevoie de incurajare,
imi vine sa ma smiorcai,
sa fug gafaind...
sunt un produs utilitar,
mi-e frica de viata pitica,
visez alte privelisti si alte sentimente
(din ce in ce mai demente)
sunt fara varsta,
ma apar cum pot
vorbind despre mine,
despre nimic,
despre tot...

Trecerea timpului...

Trecerea anilor aduce nemultumire, incapatanare, drama... In fond, asa crezi ca e normal sa fie,nu? Insa odata ce renunti la tot ce conteaza pentru o replica tampita sau pentru o privire neordinara, oare poate fi tot bine? Trecerea timpului poate insemna cunoastere, dar si pierderea acelei intelepciuni dorite (si, crezi tu, bine-meritate)... Crezi ca odata cu trecerea anilor esti mai intelept, mai experimentat (cuvant pe care oamenii adora sa-l repete)... Nu... Nu e asa... Odata cu scurgerea orelor iti devine mai batran trupul... Caci doar materia din tine se supune timpului... El trece prin tine si te schimba precum vrea... Unii pierd memoria, altii capacitatea de a intelege lucrurile sau mobilitatea... Ai o vaga impresia ca timpul de joaca si ne diversifica pentru a nu se plictisi.. Pentru ca se plictiseste si el... De rutina, de trecerea continua printre fiinte fara de rost... De aceleasi planete, de aceleasi stele, de aceleasi dorinte ... Iar tu te pierzi in ganduri tampite si abstracte ce te fac sa crezi ca devii mai inteligent... Nu devii decat mai orb... Sau mai inept...Sau mai prost cu trecerea anilor.. Caci timpul iti pune in fata tot noi si noi dileme, iar tu le dai la o parte, ingreunandu-ti mintea cu tot mai multe intrebari fara de raspuns... (raspuns pe care,de fapt, nici nu-l cauti)...Cine a creat lumea? Unde exista marile raspunsuri la eternele intrebari? Ce e dragostea si exista ea oare? Unde e acel absolut? Ti s-au insirat asemeanea fluturilor albastri mii de intrebari in cap..Intrebari ce conteaza pentru tine, pentru el, pentru fiecare... Si-ai inteles ca sunt mai multe decat erau in aparenta,nu? Copilaria este, in fond, paradisul nostru... Paradisul unei necunoasteri atat de minunate... Anii aduc intrebari, nemultumire, drama... O drama ce asemenea unui pahar fara fund, aduna picurii murdari si neintelesi de ploaie... Iar tu stai sub acel pahar... Asteptand ca din clipa in clipa sa cada... Sa te ude... Sa te faca sa te ganesti la o clipa fara de importanta si sa te lase sa pleci in nestiire...In fond, cred ca invidiez oarecum copii si mortii...Cei dintai nu stiu inca nimic, iar ce din urma le stiu poate deja pe toate...Sunt norocosi, cred... Sau poate blestemati... Inca o intrebare... Si asa zi de zi, clipa de clipa, respiratie de respiratie..Oare cum suportam sa traim asa? Si totusi continuam.. Pentru ca, de fapt, nu stim nimic... Sau, cel putin,ne prefacem ca nu ar conta... Sau ca nu avem timp... Timp... Nu il avem niciodata in deajuns si doar el ne poate distruge... Cat de frumos sunt facute lucrurile in lume... Cat de iscusit... Cat de neinteles...

Peste toate o lopata de tarana se depune...

Uneori mi-e teama de mine si de ceea ce ma inconjoara. Cat de ridicoli suntem . Urmam scoli laudate, tintim spre idealuri de neatins, ne laudam ca atingem culmi si uneori ne laudam si propriile banalitati imbibate cu prostie. Strasnic! Oare exista ceva mai rau decat o omenire naiva intr-un mod barbar? A, da... Am uitat ca suntem cei mai dezvoltati si inteligenti dintre toate fiintele existente. Si daca noi suntem asa, atunci ma intreb ce calvar traiesc cei inferiori noua? Sau poate le e mai bine? Ei, cel putin, nu fac atat de multe prostii justificate pana si de cele mai iscusite minti, ca apoi sa urle salbatic in fata mortii. Pentru ca asta, in fond, facem : ne umplem pana la nevazut vietile cu banalitati frivole... suspinam dupa o zi pierduta, cand in realitate pierdem vieti intregi. Construim si ruinam imperii cand, de fapt, vietile noastre sunt ruinate pe dinauntru. Ne legam de materie, venerand-o pana la imposibil, ca apoi s-o pierdem asemenea unei carpe folosite si pline e noroi... Asta e scopul maret? Asta e sensul vietii? Asta e menirea omului? Sa se imbacseasca cu primitivitatea scarnava ca intr-un final sa planga in fata mortii? In fond, chiar si sa devenim altii, tot morti vom fi... Si oare asta e? Oare nu conteaza ce faci, cum faci si de ce faci? E nedrept! Poate ca noi: cei banali, prosti, demagogi, analfabeti, materialisti, cei rai,la urma urmei, avem o explicatie a venirii mortii.. Dar cei ilustri, cei intelepti, cei ce sunt genii? De ce? De ce si peste ei se va arunca aceeasi lopata ruginita de vreme cu pamant? Si atunci care mai e sensul acelor genii? Care e castigul inteleptilor? (nu vreau sa par dura,dar ) Care e, in genere,necesitatea existentei oamenilor? Evolutia? Continuitatea? Sau poate dragostea? Prostii! Da, Prostii! Cat de etern si magic nu ni s-ar parea un lucru sau sentiment, zi de zi, ora de ora, in toate lumea se mai ingroapa un om si impreuna cu el acel sacru al sau... Un mort poate fi durere; doi sunt deja statistica...
Si totusi traim... Si totusi continuam... Si cunoastem acest adevar, fie clar, fie doar in subconstient.... Oare suntem intr-atat de puternici in fata mortii, adevarului, a unei actiuni decisive? Sau prea slabi? Nu stiu... Chiar nu stiu...

Je suis malade (Sunt bolnava)... Lara Fabian

Nu mai visez,
Nu mai fumez,
Nu mai am aceeasi istorie.
Sunt urata fara tine,
Sunt murdara fara tine
Ca o orfana lasata intr-un dormitor comun.
Nu mai am dorinta
De a-mi trai viata;
Ea inceteaza cand tu pleci
Si chiar patul meu
Se transforma in platforma de gara
Cand tu pleci...
Sunt bolnava
Completamente bolnava
Ca si cand mama mea pleca serile
Si ma lasa singura cu disperarea-mi...
Sunt bolnava
Completamente bolnava;
Niciodata nu stiu cand vii
Reapari de nu stiu unde
Si vor fi degraba doi ani
De cand ai inebunit...
Ca de o stanca
Ca de un pacat
Sunt legata de tine.
Sunt obosita,
Sunt epuizata
Sa ma prefac ca sunt fericita
Cand ei sunt acolo.
Beau in tota noptile
Si toate wisky-le
Au acelasi gust pentru mine;
Iar toate vapoarele au drapelul tau;
Nu stiu unde sa plec, caci esti peste tot...
Sunt bolnava
Completamente bolnava
Imi vars sangele in corpul tau
Si sunt ca o pasare moarta
Cand tu dormi...
Sunt bolnava
Perfect bolnava!
Tu m-ai privat de toate cantecele
M-ai golit de toate cuvintele..
Credeam ca am talent
Inainte de a aparea tu....
Aceasta iubire ma omoara
Daca continua asa
Voi plesi
Alaturi de radio-ul meu
Ca un copil tampit
Si voi asculta propria-mi voce ce va canta...
Sunt bolnava
Completamente bolnava
Ca si cand mama mea pleca serile
Si ma lasa singura cu disperarea-mi...
Sunt bolnava
Da! Sunt bolnava!
Tu m-ai privat de toate cantecele
M-ai golit de toate cuvintele
Si am inima completamente bolnava
Inconjurata de baricade.
Te astept... Sunt bolnava...

Ai fi vrut... You wished you had...

Ai fi vrut sa cauti urmele in pamantul inca umed, dar te-au oprit urmele ei atent lasate in sufletul tau... Ai fi vrut sa stingi lumanarea pentru a nu mai vedea ce se intampla in juru-ti, dar ardea abia vazuta speranta ta neprihanita... Ai fi vrut sa strigi la ultima pasare ce a brazdat cerul neajutorat inainte de asfintit, dar a strigat constiinta-ti la norul de fum geometric ce ti s-a asternut in mintea-ti... Ai fi vrut sa simti acea rece suflare de vant, dar n-ai atins decat suflarea ei lasata in graba pe umarul hainei tale... Ai fi vrut sa intinzi mana ca sa opresti un strop de ploaie, dar ti s-a intins peste paru-ti o albeata tarzie...Ai fi vrut sa mai traiesti, caci n-a simtit decat materia din tine, dar sufletu-ti nu mai traia...


You wished you had looked for the footprints left in the wet ground, but the footprints she left in your heart stopped you... You wished you had blown the candle so you couldn't see everything around you, but your immaculate hope was still burning quiet... You wished you had screamed at the last bird that crossed the dying sky before the sunset, but your conscience yelled at the geometric cloud that shadowed your mind... You wished you had felt that cold wind, but you barely touched her life breath left patiently on your cloth's shoulder...You wished you had extended your hand to stop that raindrop, but your hair became whiter and whiter... You wished you had lived more, 'cause only your body lived for you, but your soul was dying...

Ce simti oare cand mori? Ce simti cand stii ca nu ai decat un drum final? Drum fara semne de circulatie... Drum cu unic sens... Drum fara intersectii... Te doare oare ca soarele a intarziat azi sa apara? Conteaza oare ca ultima frunza, ce parea ca va trece iarna grea inca ramanad pe ram, a cazut? Simti oare fiorii gerului ce vrea sa-ti atinga oasele pe jumatate amortite? Iti pasa oare de miile de sentimente pierdute si zambetele apasatoare? Ce simti oare cand te invaluie Ea? Ma intreb daca merita sa te temi... Daca e durere sau extaz... Daca mai simti ceva sau esti prins intre fibrele unei aiureli de muschi si celule muribunde...Ma intreb daca intelegi ce se intampla... Oare ai puterea sa plangi? Sau sa razi in hohote? Oare vezi lumina stravezie a unui nor inexistent sau simti caldura artificiala a unei suflari straine? Taci... Nu pentru ca te gandesti si tu la asta.. Nu pentru ca iti pasa... Taci, pentru ca nu stii nici tu nimic... Nu stii daca e azi sau va fi maine... Nu stii daca totul va disparea sau daca vei pieri tu pentru tot... Nu stii nici daca doare... Nu stii ce simti cand mori... Dintr-odata iti dai seama ca vei face parte dintr-o statistica eventuala... Stranepotii tai abia de vor tine minte cum te cheama... (Nu crezi? Intreaba-te daca stii cum o chema pe strabunica ta? Si daca au trecut cateva secunde si n-ai raspuns, nu fa o fata inteligenta ce simuleaza gandirea intensa... Ci doar da ochii in jos...)...Vei deveni doar o umbra... Sau ce poate ramanea din ea... Vei deveni inca un "om de pe timpul lui "Vieru"...sau "a lui Dolgan"... si asta doar daca se va gandi cineva la tine... sau la ei... Te simti mic si aiurea dintr-odata,nu? Te simti de parca mii de talpi murdare de noroiul timpului si-al adevarului ti-au calcat crestetul... Te-ntorci spre geam... Sau te privesti in oglinda... Si dai din cap afirmativ, iar in ochi-ti se reflecta o durere tampita si plina de anxietate... Si te vei gandi la asta inca de-atatea ori.. Si de fiecare data iti vei promite ca de maine TRAIESTI... Iar la cele cateva minute trecute, la sigur, te cufunzi in banalitatea de inainte... Si eu voi face asta... Chiar daca acum ma conving ca nu e asa... E normal... Si toate pentru ca, de fapt, nu stii... Nu stii ce simti cand mori... Daca ai sti, ai trai...Poate...Nici asta nu stii...

Iubire - produs alterabil...

Ce ramane dupa o iubire? Nu, nu vreau sa-mi zici durere, suferinta si lacrimi, pentru ca, de fapt, banalitatile astea sunt partea buna a partii rele (daca exista asa ceva, evident )... Ce ramane intre doua persoane care si-au format o familie si care candva au trait o iubire (din cele care iti sunt daruite poate doar o singura data in viata)? Sunt copil, dar nu si naiva... Nu imi poti spune mie ca dupa 20 sau poate 30 de ani de casnicie simti acelasi prim fior de dragoste si, mai ales, nu voi crede ca mai exista inca acea pasiune de candva (sau oricare alt fel de pasiune)... Deci ce ramane? Prietenie? Necesitate? Deprindere? Sau chestia cu "e bine asa, bine ca nu e mai rau"? Sau si mai interesant: faza cu " suntem impreuna pentru ca ne sta bine si mai sunt si copii"? Sa inteleg ca zi de zi, mii de modele in lumea intreaga iti demonstreaza ca , in fond, intr-un final nu-ti ramane decat o iubire comoda si banala, ce poate nici macar sa nu aiba tenta unei iubiri? Si asta e si soarta mea,nu? Si a ta (daca nu esti prins deja in ea)... E trist,nu? Strasnic chiar... E atat de tampit sa vezi ca iubirea pasionala are si ea termen de valabilitate... Si asemenea unui aliment alterat, si iubirea iti poate provoca intoxicatie, daca o fortezi sa fie "buna" odata ce termenul a trecut... Nu as putea sa schimb ceva... In nici o familie... In nici o relatie... Nu cred ca ai putea spune soarelui sa rasara astazi mai tarziu, pentru ca te doare capul... Cred ca inteleg cel putin de ce se intampla anumite lucruri.. Ai mai pretui oare ceea ce ai, daca ar tine o vesnicie? Normal ca nu... Si nu te stradui sa zici ca da... Recunoaste doar... Nu se cere atat de mult,nu? Ai milioane de exemple in fata... Unele mai la indemana ca altele.. Poate te opresti un pic si le analizezi? Poate lasi la o parte, macar pe cateva minute, gandurile abstracte si dorintele infantile? Traieste acum... Simte de parca ai simti pentru ultima data... Stiu, ca ai auzit frazele astea de sute de ori, dar poate le asculti macar o data? Intr-un final, iti va ramane o iubire incomoda, o durere de cap, o monotonie inexplicabila, un "produs alterat" si o dorinta... o mare dorinta de a trai macar inca o data acea dragoste nebuna si pasionala de candva...

***

De cateva zile imi tot sta in cap o singura idee... Ii tot au tarcoale si nu o pot nicidecum verbaliza... ( si, evident, nu va fi o mirare pentru nimeni din cei ce ma cunosc ca voi incerca sa zic ce simt aici... :D )... E un lucru banal,de altfel.. Cel putin asa mi-am zis mie insami cand m-am gandit prima data la asta... Am dat afirmativ din cap pentru un public inexistent si sunt sigura ca fiecare ar face asta... In fond, e o chestie stiuta de toata lumea: personalitatea fiecaruia depinde, fara indoiala, de gene si, respectiv, de lucrurile ce actioneaza din exterior (in interior, deseori)... Aici o sa anexez si o lista ( deloc necesara si foarte banala) ce va include persoanele ce ne inconjoara, faptele acestora, necunoscutul, senzatiile (amagitoare de altfel, dar despre asta voi vorbi alta data, caci risc sa ma pierd in pagini interminabile de filozofie :D )... Okay, nu voi lista TOATE cele ce ne influenteza, pentru ca nu asta conteaza acum.. Nu pentru mine...M-am gandit insa la cum as fi fost eu daca nu existau anumite persoane in viata mea... Si ,nu, nu voi vorbi doar despre cei pe care ii iubesc (lucru la care stiu sigur ca v-ati gandit :P)... E aiurea si chiar tampit sa crezi ca te pot influenta doar cei la care tii.. Nu.. In definitv, nu... Oare as fi fost mai visatoare, daca nu existau oamenii care m-au facut sa sufar si sa plang? Oare as fi fost mai dura, daca nu apareau in viata mea cei ce mi-au sters zambetul cu fraze stupide? Oare as fi fost mai indrazneata, daca nu imi zicea el atunci ca sunt doar un copil? :D Ha, se pare ca momentele ce au fost rele (oarecum) devin acum hazlii... Si chiar indispensabile... Oare eram la fel de iubita, daca nu auzeam ca sunt persoane ce nu ma pot suporta? Oare puteam fi mai fericita, daca existau doar linii albe? Oare cum eram daca nu exista macar o persoana din toate cele pe care le-am cunoscut? Incerc sa-mi imaginez si mi se facea teama.. Da, teama.. Poate ca absenta unui singur om sau a unei singure imprejurari din viata mea putea sa ma schimbe radical... Poate ca nu mai exista acea Eu visatoare, nebuna, melancolica, dar sangvinica, superficiala, dar sincera... Rezulta ca trebuie sa multumesc fiecarui om ce e ( a fost si va fi) in viata mea... Si nu as putea sa neg asta... Nu as putea sa nu fac asta... Pentru ca, la randul meu, sunt si eu parte din viata fiecaruia din ei... Suntem chit, atunci? Da.. Cred ca da... Si totusi, le multumesc.. Hey, morala e una : Nu e rau fara bine... Hai, zambeste, priveste-te in oglinda si spune un mare multumesc TUTUROR celor ce au interactionat vreodata cu tine... Ei sunt involuntar parte din tine.. Da... Pana si boschetarul pe langa care ai trecut fara sa te uiti... Pana si un necunoscut ce ti-a zambit si caruia nu i-ai raspuns... Pana si acel om ce te iubeste in taina si care te face sa te simti important, fara a cere nimic in schimb... Amprenta iti e formata din milioane de alte amprente, iar a ta este parte a milioane de alte amprente... Frumos, nu?

Mamica, te iubesc!!!

Mi-am zis ca o voi face in fiecare zi... Si am ajuns la un an trecut in care iarasi mi-a scapat sa o fac... Straniu... Lucrurile banale nu le uit nicodata.. Nu uit sa ma imbrac... sa mananc... sa zambesc... sa beau apa... Dar uit sa-ti spun cat de mult te iubesc... Cat de mult conetaza fiecare moment petrecut impreuna... Cat de multe lucruri ma inveti fara a-ti propune macar.. Cat de frumoasa e relatia noastra... Cat de dulce imi zambesti atunci cand te bucur cu ceva.. Cat de intelegatoare iti e privirea atunci cand te fac sa suferi... Cat de multe lucruri imi ierti si cat de multe le simti precum o fac eu... Cat de dor imi e atunci cand esti departe si cat de des ma gandesc la tine si la tot ce insemni... Cat de mult ma alinti... Cat de frumos plangi atunci cand nu te vede nimeni... Cat de frumoasa devii atunci cand esti iubita... Cat de simpla devine lumea atunci cand pasesc alaturi de tine.. Cat de greu poate fi sa pasesc singura si cat de usor poate deveni s-o fac la brat cu gandul si sprijinul tau... Am uitat.. Am uitat sa te fac sa zambesti zi de zi... Am uitat sa-ti reamintesc cat inseamna tot ce faci pentru mine... Am uitat ... Am uitat sa-ti zic ca te iubesc... Iar tu ierti...Iar tu nu uiti sa faci tot pentru mine.. Nu uiti sa-mi fii mereu alaturi.. Nu uiti sa ma intelegi... Nu uiti sa fii cea mai buna... Te iubesc,MAMICA!

Inspiration...

Strange.. I feel awkward... I believe that the few days (OK,I'm not gonna lie: the few weeks) that I didn't visit my blog have left a print... I won't say I was busy and neither that I had no inspiration... No... I could do that, but I would feel guilty in the next 3 minutes... So I'll be sincere with myself (and with the 2 or 3 persons that will read this blog and understand it) and I'll affirm without any shyness that I didn't write because... I was happy... Yes..Don't go back to read the sentence again, because you got it right: I was happy (I still am :P)... And this way of being makes you leave everything aside and...(I don't know what...I told you I have everything mixed up in my head :P)... It even feels strange to write about that... I used to think ( stupid me) that the beauty of the written word comes from sadness and sorrow, from the dull state of being that brings you from some other past worlds and memories or maybe from the numbness you have while listening to a silly song, whose lyrics (stupid ones usually) you relate entirely to your own inner life... I got even to the point when I affirmed that I can not write, because I don't have the needed (and from my own words: vital) state of "i have everything, but I still need something more"... Stupid... Damn stupid... It's so reckless to think that the beautiful things can only be relied to sorrow, nostalgia or longing... Hey, love is (let's suppose I finally agree with that) the most beautiful thing in this world and I'm sure that anyone of you can give me an example of movies, poems and, of course, songs that praise it... Can't you? Normally yes... Well, I've finally entered a group whose existence and beliefs I've been denying (somehow)...Yeah, definitely, beauty is made of beauty... And happiness, friendship, (let it be) love and even our entire world can (undoubtedly) be the source of inspiration...

Fericire...

Mi-am zis mie insami deseori ca cel mai bun lucru ce poate sa mi se intample este sa fiu fericita... Niciodata nu am catalogat termenul de "fericire" ca ceva anume.. Si cu atat mai mult, nu am incercat sa-l transform intr-un stereotip... Mereu am vrut sa fiu deosebita (vreau si acum :P )... Nu conteaza in realiate daca "fericirea" pe care o doream era doar acea familie minunata pe care o am si ce ma face sa inteleg ce e este iertarea si dragostea... sau acei prieteni fara de care acum as fi alta (poate mai rece, poate mai putin visatoare, poate mai putin implinita) si care mi-au devenit parte componenta a vietii, dandu-mi notiunea adevarata a fidelitatii... sau poate acele iubiri (mici si mari, pasionale si neinsemnate, dulci si amare) ce m-au facut sa visez, sa vorbesc nebunii si sa fac prostioare atat de frumoase... sau poate un zambet dat pe ascuns ca multumire pentru o tema copiata... sau poate o lacrima varsata in momentul cel mai emotionant al unui film, al carui eroina principala m-am vazut de-atatea ori... sau poate toate detaliile banale si cele mai importante momente din viata mea luate ca un amalgam... Insa acum imi dau seama de lucruri ce nu le intelegeam pana acum... Si e straniu ca fericirea poate avea umbre.. Umbre nedorite, neclare si sfidatoare... Sunt fericita acum... Fericita pentru clipe ce trec, ce promit sa ramana, ce vor sa fie repetate... Insa imi dau seama ca persista acel sentiment de teama de pana acum... Si imi dau seama, ca pana si cea mai mare fericire este umbrita de teama nebuna si necontrolata de a pierde ceea ce ai... Fericirea mea formeaza un tot intreg atat de drag inimii mele si acum inteleg ca orice detaliu ce s-ar putea pierde ar distruge, ar rupe, ar sfarama, chiar daca NU ar ucide... In spatele fiecarui lucru desavarsit este ceva tragic... In spatele fericirii este acea teama de a pierde ceea ce te face sa suspini, tremuri si visa acum... Inseamna asta ca, in fond, acea fericire absoluta ce si-o doreste fiecare nu exista? Nu... Neg asta... Si nu o fac tocmai pentru ca stiu sigur ca nu e asa, ci pentru ca fericirea este nebuna, pasionala si, din pacate, trecatoare... Iar asta o si face frumoasa, dorita si apreciata... Iar daca pleaca, nu o face din rautate si, in nici un caz, cu nerecunostinta... Iti lasa aminiri, clipe de neuitat si o speranta enorma... De asta cred ca devin masochista... Eu si atat de multi in lumea asta... Caci alerg nelinistita dupa un nor de vis, ce nu doar ma face sa sufar cand pleaca, ci si cand il ating intr-un final... Iar asta ma face FERICITA... Extrem de fericita... 

Constiinta...

Priveste-ma! De ce te temi ca ai putea vedea?

De adevarul ce sufletu-ti jalnic cere

Sau de iubirea ce candva te implinea

Si ce acum a devenit durere?

Te temi de lumea mea, de sentimente,

De dragoste, de viata si speranta.

Pastrezi in suflet doar resentimente,

Pentru dorinta ce inca iti conduce viata.

Te-ai dat mereu tradarii si minciunii

Si ai negat ce cu adevarat conta.

Te-ai increzut prea mult in gandurile lumii

Si ai pierdut atunci tot ce implinita te facea.

Privesti acum in oglinda mare

Si practic nu te recunosti,

Ai devenit umbra far' de scapare,

Nici numele nu ti-l cunosti.

Esti o biata, moarta frunza

Ce cade-ncet; se chinuie.

Ti-ai pierdut tot ce mai aveai din muza;

Suferinta lentamente te biruie.

Privirea da-o acum in jos...

Te rog! Nu te mai tortura!

Stiu ca te doare sa vezi c-a murit

Tot ce-ai avut candva...

6 seconds / 6 secunde...

Have you ever asked yourself how many things can 6 seconds change in your life? Well, they can change so many things, that you could get to really understand the meaning of time ( the meaning that every 6 year-old child claims to know, but that not even a grown up can truly get to explain ). 6 moments can change an entire circle of acts, wishes and even thoughts in your life. 6 seconds can even change everything... 6 second that you may use to say the first "I love you" or the last "Goodbye"... seconds in which you may whisper the most undesired and clumsy word or have no confidence to say the most important one... 6 seconds in which you may listen to a last breathing or hear the first one... seconds in which you can pull over the car too soon or... too late... 6 seconds in which you may become loved or hated... seconds in which you may turn your eyes into an "other side" and let pass by your side the "only one"... seconds in which you can receive life as a gift or loose the person you love so much... 6 seconds in which you can find the unbearable truth of life.. Just 6 seconds and you may loose the trust you've earned during years.. seconds to become the best... Time and it's 6 seconds play with us and each of us lets himself dragged into this stupid game that's equal to life itself...

***

Te-ai intrebat vreodata cat de multe lucruri pot schimba 6 secunde in viata ta? Da... Atat de multe, incat incepi sa intelegi cu adevarat notiunea timpului ( notiune ce o poate formula si un copil de 6 ani, insa pe care n-o cunoaste realmente nici o persoana matura si echilibrata). 6 clipe pot intoarce un circuit intreg de fapte, dorinte si ganduri... In 6 secunde se poate schimba totul... 6 secunde in care poti sopti primul "te iubesc" sau ultimul "Adio"... in care poti spune acel cuvant nedorit si grabit sau omite cel mai vajnic cuvant din viata ta... secunde in care poti percepe o ultima suflare sau simti o prima respiratie a unui nou-nascut... secunde in care poti frana masina prea devreme sau... prea tarziu... in care poti deveni iubit sau detestabil... 6 secunde... in care poti da ochii in jos si lasa sa treaca pe langa tine acel "unic"... in care poti schimba o privire pentru o viata sau o vedere pentru totdeauna... in care poti primi in dar viata sau pierde cel mai scump om... 6 secunde in care poti afla adevaruri nesupuse timpului si vietii... Doar 6 secunde pentru a pierde increderea obtinuta in ani de zile lungi si istovitoare...secunde pentru a deveni cel mai bun... Timpul si cele 6 secunde se joaca cu noi, iar fiecare se presteaza acestui joc stupid si neinteles, ce este egal cu viata...

O clipa din sirul clipelor la fel...

Mi s-a propus sa schimb o clipa din sirul clipelor la fel... Din clipele ce trec mereu incet... din clipele ce fug mereu dupa vise de neatins... din clipele ale caror ecouri se preling intr-o lume intreaga, fara a fi auzite de nimeni... Am zis Da! Un Da dintr-acele pe care le zici primului sarut, primei fraze de iubire ce se zbate in sufletul tau rece, primului "adio" ce te face sa tremuri, primei priviri de gheata ce te face sa iubesti si sa urasti intr-un extaz neinteles... Cred ca am si zambit. Nu ai zambi si tu? Normal. Insa oare o schimbare de-o clipa, o schimbare de-un moment,  o schimbare dintr-un impuls poate insemna ceva in sirul de momente lungi, ratacitoare si ucise de nonsens? Nu, nu voi da un raspuns (asa precum sigur ai gandit ca o sa fac). Si nu pentru ca nu vreau; ci pentru ca nu pot. (Straniu. "Nu pot" era enuntul pe care credeam ca nu ar avea vre-un sens in viata mea. Se pare ca, totusi,  are.) Nu stiu daca ar putea o clipa magnifica, plina de nebunie, ravasitoare si inexplicabila sa ascunda o viata de negare, rutina si materie... Nu stiu, nici, daca o viata de clipe simple, banale si neintelese, dar atat de dragi ar putea ierta o clipa de schimbare, de pierdere, de inconstienta... As vrea sa cred in asta... In tot... In fiecare... Se pare ca e destul de greu sa fac asta... Poate chiar imposibil... Ma intreb, oare sunt eu slaba sau lumea intreaga prea complicata si de neinteles? In fond, cred ca nici nu mai conteaza... As schimba, totusi, o clipa din sirul clipelor la fel... De ce? Un om minunat odata mi-a zis ca omul are nevoie de toate 7 zile ale saptamanii: atat de cele 5 ce te mistuie si te adancesc in lucru, dar pe care iti ridici o viata de averi, intelepciuni si puteri, iar 2 pentru scapa de rutina si pentru a intra in acel ritm neinteles de nebunie si liniste aiurea... Voi profita de ambele... Voi pastra cu grija sirul clipelor la fel pentru frumoasa banalitate ce mi-o da zi de zi (da, frumoasa; ravasitoare si plina de sens, chiar.) si voi trai cu fiecare-mi vena, muschi si suflare acea unica clipa, ce ma va duce in lumi necunoscute, in vieti netraite, in zile nestinse, in iubiri nedescrise... Da, voi schimba o clipa din sirul clipelor la fel... Pentru ca asta inseamna a trai...

I've learned...

I've learned a few things in my life that I wanna share with you...

I've learned you can't make somebody love you; all you can can do, is be a lovable person, the rest depends on the people around you...

I've learned that no matter how much I care, others can not care at all...

I've learned that it takes years to earn the trust and it can take seconds to loose it...

I've learned it doesn't matter WHAT you have, but WHO you have near you...

I've learned that your charm helps you for about 15 minutes, but you should know know at least something after that...

I've learned you don't have to compare yourself with the things other people can do, but with the things YOU can...

I've learned that no matter how we cut, all the things have 2 faces...

I've learned that it doesn't matter what happens to people, but what do YOU do to help them...

I've learned you have to say goodbye gently to the people you love because it can be the last time you see them...

I've learned you can go on very well after you said you can't go on no more...

I've learned there are people that love you a lot, but just can't show it...

I've learned that the heroes are those people who make the right things when they have to, in spite of the consequences...

I've learned that when I'm sad I have the right to be like this, but I don't have the right to be mean...

I've learned that true friendship holds on in spite of the distance, and that's available for the true love too...

I've learned that a great friend will hurt you once in a while, and you have to forgive him for that...

I've learned that it isn't enough to be forgiven by other people; you have to learn to forgive yourself...

I've learned that no matter how much you suffer, the world won't stop because of your pain...

I've learned that the past and the circumstances may influence your character, but that only YOU are responsible for what you become...

I've learned that two people can watch one single thing and see two different things...

I've learned that no matter what the consequences are, those who are hones with themselves get further...

I've learned that your life can be changed in some hours by people that you don't even know...

I've learned that sometimes you have learn appreciate the person and not his acts...

I've learned that writing, as well as, talking can heal your soul...

I've learned that the people you most care about are taken too soon...

I've learned to love and be loved...

(Octavian Paler)

Am invatat...

Am invatat cateva lucruri pe care vi le impartasesc si voua: 

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca; tot ce poti face este sa fii o persoana iubita, restul depinde ce ceilalti...

Am invatat ca oricat nu mi-ar pasa mie, altora ar putea sa nu le pese...

Am invatat ca dureaza ani sa castigi increderea si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi...

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata, ci pe CINE ai...

Am invatat ca te descurci si iti e de folos farmecul cca 15 minute, dupa asta, insa, ar fi bine sa mai si stii ceva...

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine, ci cu ceea ce poti TU sa faci...

Am invatat ca oricum nu ai taia, orice lucru are doua fete...

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor, ci conteaza ce poti face TU pentru ei...

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde, caci s-ar putea sa fie ultima data cand ii vezi...

Am invatat ca poti continua inca mult timp, dupa ce ai zis ca nu mai poti...

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc, dar nu stiu s-o arate...

Am invatat ca atunci cand sunt suparata, am dreptul sa fiu asa, insa nu am dreptul sa fiu si rea...

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie, indiferent de consecinte...

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe si la distanta, iar asta este valabil si pentru dragostea adevarata...

Am invatat ca oricat de bun nu ar fi un prieten, oricum te va rani din cand in cand, iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta...

Am invatat ca nu este mereu de ajuns sa fii iertat de altii, uneori trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insati...

Am invatat ca oricat de mult nu ai suferi, lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta...

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta personalitatea, dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii...

Am invatat ca doi oameni pot privi unul si acelasi lucru si vedea doua lucruri diferite...

Am invatat ca indiferent de consecinte, cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata...

Am invatat ca pana si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat, daca te va striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta...

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc, si nu faptele sale...

Am invatat ca scrisul, ca si vorbitul, poate alina durereile sufletesti...

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult, iti sunt luati cei mai repede...

Am invatat sa iubesc, ca sa fiu iubita...

(Octavian Paler)

Let me dream...

You're close to me and then you disappear into other unknown worlds... An only desire brings us together and make us fall apart forever... Are you far from me or am I too far from you? How can I dare to kill a dream? How can I dare make death an alive eternity? Let me dream... Let me fall into an abyss so I could wake up and dye... I have forgiven you for an entire life of denial... Forgive me now for a great love... All I need is only a day-long freedom... Let me dream... Let me believe... Let me dye...

Lasa-ma sa visez...

Ba-mi esti aproape, ba ca in lumi de ceata te indepartezi. O singura dorinta tainica ne desparte si ne-aduce impreuna. Esti oare tu departe sau nu sunt eu cu tine? Cum as putea un vis sa-l leg de moarte? Cum as putea nefiinta s-o trec in nemurire? Lasa-ma sa visez... Sa pot cadea intr-un dulce abis si sa ma trezesc ca sa mor... Pentru o viata de negare te-am iertat... Iarta-ma tu pentru o iubire prea mare... Nu vreau decat o libertate de o zi... Lasa-ma sa visez... Lasa-ma sa cred... Lasa-ma sa mor...

Never Back Down! Everyone has their fight...

OMG, some 4 days without Internet made me go crazy... In the public transport, at home (while watching TV), everywhere I  did the same thinking-therapy I always do... But every time I got home, I had nowhere to write 'bout all this stuff. I thought that in the moment I'll have my Net back, I'd write for hours, but now I'm stuck... I have a million of ideas that go round in my head and make me go really crazy... :D

 There's only something I remember clearly(for now)... I saw a movie about :everyone having their fight in this life. I'm really into the fact that (at least) once in our life we have to change something and take some decisions that make somehow our life different. I made some of the decisions in my life (already) and I'm waiting forward to do the "action"part. Still, I started observing the actions of other people (since I have nothing to observe in my life, yet :D). I found a really curious thing. No, it's definitely not the fact that some people take the word "fight" in the direct meaning. This is the nice part of the story...

Many of us nowadays do not really understand the real deep meaning of the word "fight". I'm gonna be more specific, 'cause I know you're in a kind of dilemma right now. I observed that people thing THE FIGHT can be only once. They go for it, loose and them they claim that there is nothing more to do about it... Poor them. I hate this type of people. Maybe they're weak, but maybe they're stupid... I'm still working on that.

Answer to this in your mind: If you go to the super market to buy a tooth paste and you find out that you usual Blend-a-med is over, would you buy a Colgate instead? I bet you would. It's normal. This is called: finding a way to solve the situation! ( I just said that because many people still think it's a stupidity) You DO SOMETHING in every silly problem-situation of your life, but it comes to do it with the "big fight" you give up after the first lost. I'm shocked with  how people do the things nowadays.

Hey, when you loose a "fight" of your life, don't give up. Remember about the tooth paste and do something. The moment you loose a "fight" it means that this wasn't the real fight of your life. People don't get what they want in their life not because they're not ment to have it, but because they can't really fight for it... 

Struggle, run, get powers from the people around and decisions you take ...Don't stop... Never Back Down... Only like this you'll be able to really take the great "fight" of your life and win it...  You have no other way... It's either forward or backward...  No other options... 

Everything is relative...

Colors do not belong to things... they belong to our eyes... Color-blind people see green instead of red. If we all were color-blind, all the things would be  green... Eyes suffer so many times, of hallucinations... The ears do the same: " I think I heard somebody calling me"... Touching things also betrays us, our inner feeling too...The ones who had they're leg cut, keep saying sometimes that they're foot-fingers ache... Things have nothing: no shape, no color, no sound. By the way, haven't you never seen that while you sleep your feelings "lie" to you? You live your dream as you dream your life:  the sun burns you, the grass is wet, the ice is cold, you see what you don't even think about...You're even worried during your dreams and you touch yourself to make sure you're okay. And you understand it's the reality... Every real erudite found out that you can't trust your senses... Everything is relative... 

Love stuff =)

I got in a thinking-therapy today... I started finding in my head the reasons I'm single (after I got asked by a friend)  ... Ha-ha... After 2 minutes of looking at him, I understood that the funny smile and my silly getting-off question on to another won't help...I was supposed to give a logical answer...

I decided to give one answer to myself first, and then decide whether it's worth to "see" the world...

What's the difference between the real love and the illusion love I like to feel? Quite simple, my dears...

A real love makes you face routine and daily life in some end, while the illusion gives you the permanent "New" that you need so much(and that you make by yourself and in all the ways you want, even in the most unreal ones)... A real love becomes numbers and mere options (that you choose and get tired of) eventually, while an illusion is always there for you in the way YOU like... A real love chooses you and makes you get along with changes ( that you may not like), while an illusion, lets you do all the changes (which never let you down) and makes you choose the things you like (to dream about)... And finally, a real love can disappoint you anytime you don't even expect, while an illusion is only yours, only for you and could never hurt or make you feel bad...

I'm quite sure, a lot of you people, will say I'm wrong and that I'm (even) nuts (:D) , but eventually, we all have an impossible love...And it's not-becoming-a-reality will make us happier than any other simple-human love... 

I'm a dreamer... And my make my own perfect love... 

P.S. And if you wanna know, I'm quite happy now... Are you? :P

Prieteni...

Deseori te-ai intrebat ce e prietenia... Stiu sigur.. Vrei sa ghicesc si ce-ai facut dupa? Ti-ai amintit dintr-o data de 3 cele mai placute momente petrecute alaturi de cei dragi in ultima perioada, ai zambit gingas si ai mers mai departe...

Ai zambit acum si ai dat din cap afirmativ, nu? Si ti-ai dat seama ca, in fond, chiar nu ai ajuns niciodata pana la raspunsul final, nu? Eram sigura... Nu are cum fi altfel... Am facut si eu asa de atatea ori...

Azi am zis sa nu ma las... Si am reusit ...( Ca intotdeauna :P )

Nu puteam sa nu trec de faza cu amintirile si zambetul stupid gravat pe fata timp de fix 6 secunde si 34 de milisecunde... Apoi, mi-am zis, cu voce tare : Prietenul (si am scris cu majuscula cu absolut toata intentia) este acea imbratisare care te face sa uiti de toate (chiar daca e pe cateva clipe); acel zambet reciproc, dupa cateva minute de tacere; acea mana pe umar, care iti aminteste ca nu esti singur; acea privire catre soare, care te face sa stralucesti ca el; acel cuvant nespus, dar atat de important; acea privire, care vorbeste de la sine; 

Prietenul nu e doar cel ce este mereu langa tine, ci poate deveni unul doar pentru o clipa; Prietenul este familia, profesorul sau vecinul de la bloc; Prietenul este ceva dincolo de simturi, argumente, timp sau gandire... El, pur si simplu, exista... 

Va multumesc, Mamica, Taticu, Tatiana, Luminita, Irina, Maria, Anisoara, Victoria, Veronica, Katya, Tamara, Dorin, Doina,  Xenia, Alina, Radu! Va multumesc!

I'm tough, I'm ambitious, and I know exactly what I want. If that makes me a bitch, okay. (Rachel McAdams)

Iarna...

Cerul pustiu nu vrea să-mi vorbească,

Soarele nu vrea să mă-ncălzească.

Simt că în jur totul încet dispare

Şi lentamente pierde din culoare.

Păsările-au încetat să mai zboare,

Albul inundă făr de scăpare.

Sufletul meu in durere şi ceaţă

Ca apa curata se stinge şi-ngheaţă.

Copacii goi sunt ca umbre străine,

Ce impart venin caselor vecine,

Iar focul ce ardea candva cu putere

E stins de frig, intuneric, durere.

O ultimă frunză cade moartă jos

A murit in chinuri! Si totusi, cat de frumos

E albul ce inundă terenuri

Ce te face să strigi, ce te face să tremuri...

                                                                 (Cristina Zaporojan)                                                                          

Mi-am imaginat de sute de ori momentul asta... Credeam ca lacrimile, durerea, argumentele si, mai ales, lupta pentru un vis vor fi inevitabile... Cearta, strigate, (iar) argumente si cuvinte (pe care le regreti dupa) nu puteau sa nu faca parte din asta: din dorinta de a-mi face viitorul asa, cum vreau eu... Eram sigura ca voi obtine asta, insa doar dupa lungi "sedinte" de durero-terapie... 

Azi am inteles ca nu vor exista... Ca va exista doar un vis, o dorinta si o permisiune de a merge inainte...Nici o cearta, nici o suferinta, nici un argument; ci doar un drum larg deschis...

In definitiv, clipa, in care parintii renunta la "fericirea" lor si dau frau liber "visului" copiilor, devine cea mai frumoasa declaratie de dragoste... cea mai minunata sansa la un nou inceput... dovada unei iubiri incomparabile... 

Va multumesc, mamica si taticu! Va iubesc!

De ce?

Nu te-ai intrebat cati ani are un vis sau o floare?
Ce gandeste vantul sau ce sufera marea?
De ce nu vezi fumul pe bolta albastra,
Caci fumu'-i pamant, iar bolta - cereasca?

De ce cauti urme in pamant umezit
Si nu in sufletul salbatic ranit?
De ce nu vezi stele in dimineata amara,
Caci ele nu mor cand e ziua afara?

De ce intelegi mii de scarboase cuvinte
Si nu o privire ce dulce te-alinta?
De ce mai uzi florile ce maine o sa moara,
Dar lasi viata-ti uscata in patimi sa piara?

De ce cauti vesnic adevarul infinit,
Ca sa lasi o minciuna sa te omoare tacit?
De ce mai visezi la milenii departe,
Daca picioarele-ti sunt de materie legate?

De ce poti vedea cum trece timpu'-n abis
Si nu sa-l opresti intr-o clipa de vis?
De ce vezi o lume intreaga cum doare
Si nu sufletu-ti cum isi pierde suflarea?

                                                                     (Cristina Zaporojan)

O noua zi...

        Nimic nou... M-am trezit ca intodeauna la 6 si 45 de minute, insa de data asta am decis sa mai stau intinsa cateva minute... Minute ce au devenit atat de rapid o jumate de ora... Timp pierdut... sau poate castigat...

       M-am ridicat din pat cu mintea incetosata, evident... Dar, ceva nu era in regula si asta parea sa ma deranjeze mai mult decat de obicei... Mi-am luat inima in dinti si am intrat in bucatarie... Nu era acolo... Am fugit parca pana in camera de baie, insa ... nu era nici acolo... De fapt, nici nu avea de unde fi... Poate pentru ca demult plecase... Poate, pentru ca niciodata n-a existat... Pacat... Atunci ce-am cautat atatea zile din viata mea? (Ce voi continua sa caut?)  

 ...

...

Am in mine doi oameni : unul bolnav si altul mandru. Mi-e mila de cel bolnav; ma duc... dupa cel mandru.

                                                                                             (Stefan cel Mare)

Welcome to... me!

Ma tot gandeam sa fac chestia asta de ceva timp, insa se pare ca visele, lenea si poate chiar insasi timpul (prea rapid trecator) au fost impotriva... Am facut-o insa pe-a mea! Ca intotdeauna... Si deci, welcome to me... :P