O ploaie grabita...

O ploaie grabita de toamna m-atinge,
Cu dor, cu iubire, cu-o ura tampita ma stinge...
Fierb pori, fibre, gene in apa murdarea,
In timp ce mor note straini de chitara...

Un vant singuratic imi zboara prin gene;
Tu treci pe-o stradela prea goala alene,
Strangi frunze colore ca vechi amintiri
Si apoi le arunci; poate-ncerci sa le-nvii.

Vibratii pierdute, curmate de stele
Sparg geamuri din strasuri, figuri din inele,
Iar tristul si bietul acordeon
Se-neaca in bocet si strigat de dor...

Apatic, te-opresti si o lacrima-ti cade,
O stergi cu privirea-mi si te pierzi in zare;
Sa nu stiu vreodata ce mult m-ai iubit..
Sa nu stii vreodata ce mult te-am dorit...