15 янв. 2011 г.

Serile de iarna





Ador serile de iarna,
Cand focu'-aprind; lumina sting,
Cand tot ce era mort odata
Devine acum atat de viu...

Cand zbor fantasme din trecut
Si alene se scurg idealuri,
Cand moare totul pe Pamant
Si-ngheata apa-n valuri...

Se ascund in umbre de cadavre
Atatea vise neimplinite
Si apari deasupra-n intuneric
M-atingi atent..si tremuri...

Si ochii mei deschisi cu sila
Atat de violeti iti par,
C-o lume intreaga nu se vede,
Se vad doar aschii din cosmar.

Inund-atunci lumina iernii
Si cad fantasme in abis.
Nu sunt decat un mort acum,
Un mort frumos cu vise vii...

3 янв. 2011 г.

Prietenul "adevarat"


Si daca ar fi sa vorbim intr-o zi despre prietenie…Ce mi-ai zice? Nu te stradui sa faci impresie…Chiar nu e nevoie… Stiu dinainte ce imi vei spune… Banalitati despre zecile de amici pe care i-ai avut si despre acel (sau,mai bine zis: acea) unic care ti-a demosntrat cu adevarat ca merita increderea si prietenia ta… PROSTII!!! Voi afirma mereu! Nu exista prieteni adevarati pe Pamant… Si nu incerca sa faci iar grimasa de dezgust si de siguranta maxima ca ceea ce vezi acum sunt doar prostii,ca de fiecare data cand “ma citesti” (nu, nu e correct din punct de vedere gramatical si lexical, dar, in fond, asta faceti cu totii : ma cititi )… nu voi nega: exista persoane dragi ce te ajuta in anumite momente…exista amici ce iti vor fi alaturi in situatii critice… persoane ce te vor susitne in tot ceea ce faci sau zici, si asta va parea ca este cel mai sincer si frumos gest din lume… si acum, dupa ce ai zambit ca un prost, gandeste-te bine… esti oare tu de fiecare data sincer atunci cand esti langa cineva pe care il numesti cu multa fala “prieten"? esti oare de fiecare data “acolo” cand el iti destainuie dilemele sale sau dai si tu din cap pentru a nu fi nevoit sa asculti explicatii suplimentar? jura ca niciodata nu ai spus unui asa zis “prieten” ca “ii sta bine in pantofii aia” cand, da fapt, erau odiosi si ai vrut doar sa scapi de interminabilele cautari… nu vei putea… asta o stiu sigur… sau vrei sa-mi zici ca portmoneul extrvagant din piele de crocodil a fost apreaciat de catre tine pentru ca intra-devar ii statea bine lui Cutarica( cand realmente se asorta ca nuca de perete) si nu pentru ca mergea minunat cu cizmele tale din aceeasi factura? Fii sincer… de fapt, laudam in oamenii din jurul nostru, si chiar in prieteni, lucrurile ce ne plac noua insine, independent de figura pe care o au ei cu ele… si asta da e un lucru demonstrat… si acum, mai spune-mi despre prietenii adevarati… sau despre tine in aceasta postura… sau mai bine nu te fa de rusine…recunosc, exista oameni ce sunt diferiti de cei din jurul nostru… ca atitudine, sentimente sau comportament, dar niciodata nu vei putea spune ca un om este un prieten adevarat totalmente…sunt momente in care pana si prietenii “adevarati” triseaza… si, hei,in fond, suntem toti asa..deci le putem ierta asta… insa nu si confunda…eu am gasit totusi in viata mea, daca pot zice astfel ( vei vedea acus de ce ) pe “cineva” ce poate fi acel unic prietn adevarat… ca sa nu te sperii,iti voi explica care este pentru mine notiunea de “prieten adevarat”…prietenul adevarat se deosebeste nu prin fapte si comportament sau banalitati de acest gen, ci prin adevar… da! Un prieten adevarat iti va spune adevarul indiferent de circumstante si, mai ales, indiferent de consecinte.. nu te voi tine mult pe jar…stiu ca abia astepti sa ma contrazic si sa ai sute de argumente pentru a ma ponegri… prietenul care poate realmente sa fie considerat adevarat este … moartea… nu, nu mi-am iesit din minti..si nici nu vreau sa ma sinucid… asa ca nu te alarma si citeste mai departe… moartea e lucrul pe care il stii de mic, fara ocolisuri… orice copil vede murind animalute sau, in cel mai rau caz, rude… si la orice varsta, oricat de frageda, ti se da o explicatie cat de cat logica… moartea nu se ascunde de tine, ca intr-un final sa apara si sa-ti strige diabolic: asta-s eu!cunoaste-ma! Moartea e unicul lucru pe care il avem cert in viata noastra… nu stii sigur de vei avea bani,noroc, prieteni, iubire impartasita, nimic..si totusi esti permanent sigur ca undeva acolo este un sfarsit… moartea nu iti ascunde nimic…odata cu ea ti se raspunde la cele mai mari si mai importante intrabri ale omenirii: unde “plecam” dupa moarte?exista o alta lume?cine a creat lumea? Moartea iti dezleaga cele mai mari dileme…si o face gratis… fara ascunzisuri sau siretlicuri…moartea nu te minte… iti interzice doar sa strigi si celor vii, d-acolo de unde esti, care sunt marile adevaruri… asta e diema cea mai mare… ca atunci cand stii tot, te afli intr-o lume unde si restul stiu… si esti din nou nimic altceva decat “unul din ceilalti”…asta poate sa doara…sau poate sa nu te afecteze (depinde de IQ,la urma urmei)… pare absurd si atat de strasnic ceea ce tocmai am zis… lucrul de care ne temem cel mai tare, lucru cel mai infiorator din viata noastra pare sa fie unicul pe ne poate da adevarul si ce ne poate sfarsi cautarea infinita… de fapt, nimic nou…se pare ca Dincolo totul e ca si aici… doar ca intr-o alta maniera… si atunci ce suntem? O mana de figuri ciudate ce traiesc in asteptarea marelui adevar; adevar de care insa fuge necontenit, pentru a nu-si sfarsi viata…in fond, cred ca asta e marea drama a vietii… cautam adevarul suprem cu orice pret…si atunci cand realizezi ca e insusi moartea, fugi…deci o viata intreaga nu facem altceva, decat sa fugim de adevarul pe care atat il dorim… ma simt asemenea unui tub cu doua bule separate de apa…se vor uni doar de stric pixul, si asta n-o voi face, dar misc incontinuu pixul pentru a le uni… doare…