Serile de iarna

Ador serile de iarna,
Cand focu'-aprind; lumina sting,
Cand tot ce era mort odata
Devine acum atat de viu...

Cand zbor fantasme din trecut
Si alene se scurg idealuri,
Cand moare totul pe Pamant
Si-ngheata apa-n valuri...

Se ascund in umbre de cadavre
Atatea vise neimplinite
Si apari deasupra-n intuneric
M-atingi atent..si tremuri...

Si ochii mei deschisi cu sila
Atat de violeti iti par,
C-o lume intreaga nu se vede,
Se vad doar aschii din cosmar.

Inund-atunci lumina iernii
Si cad fantasme in abis.
Nu sunt decat un mort acum,
Un mort frumos cu vise vii...

De ce?

Nu te-ai intrebat cati ani are un vis sau o floare?
Ce gandeste vantul sau ce sufera marea?
De ce nu vezi fumul pe bolta albastra,
Caci fumu'-i pamant, iar bolta - cereasca?

De ce cauti urme in pamant umezit
Si nu in sufletul salbatic ranit?
De ce nu vezi stele in dimineata amara,
Caci ele nu mor cand e ziua afara?

De ce intelegi mii de scarboase cuvinte
Si nu o privire ce dulce te-alinta?
De ce mai uzi florile ce maine o sa moara,
Dar lasi viata-ti uscata in patimi sa piara?

De ce cauti vesnic adevarul infinit,
Ca sa lasi o minciuna sa te omoare tacit?
De ce mai visezi la milenii departe,
Daca picioarele-ti sunt de materie legate?

De ce poti vedea cum trece timpu'-n abis
Si nu sa-l opresti intr-o clipa de vis?
De ce vezi o lume intreaga cum doare
Si nu sufletu-ti cum isi pierde suflarea?

                                                                     (Cristina Zaporojan)