Fac ceea ce faci si tu… Strabat kilometri in necunoscut... String intreaga lume intr-o rasuflare...Frang idei preconcepute... Visez imposibilul... Cred in mii de fire de praf ce ma schimba... Sfidez reguli... Cer respectarea lor... Fac greseli si le transform in idei... Strangulez fluturi in stomac... Ating zeitati ce ma venereaza... Aud cum vantul imi vorbeste... Raspund ploii si-o rog sa-i vorbeasca... Fac atatea... Nu fac nimic... Vreau atatea... Nu vreau nmic... Am atatea... Da,am atatea... Fac ce faci si tu...Fac ce a facut si el... Sunt unica... Ca si tine... Ca si el... Mi-am pictat lumea, acum cand el a plecat pentru totdeauna... Acum, cand el a plecat sa decopere ceea ce eu si cu tine vrem atat de tare sa stim… Mi-am pictat lumea cu aceleasi culori… Cu aceleasi forme… Nu s-a schimbat nimic… Continui sa rad… Sa plang pentru motanei parasiti… Sa vreau blestematul telefon sa nu se descarce cand am atata nevoie de el… Nu s-a schimbat nimic… Doar ca ma simt ciudat… Ma simt parasita… Am incercat sa numar oamenii care ma inconjoara… Sunt tot atatia… Aceaiasi in planul principal… Aceiasi in planul secundar… In fundal lipseste unul… Lipsea de atata timp… Dar acum, cand lipseste cu adevarat din toate planurile din lume, ii simt lipsa si eu… Cine decide cand plecam? E o decizie de moment sau se face cu cereri si acte semnate din timp? Sau poate de la nastere? Cine taie panglica si ne da acesul la lumea cealalta? Depinde de asta viata noastra? El nu a stiut nimic... Cel putin asa vreau sa cred... Asa mi-e mai comod... Asa nu ma doare atat... Sunt trista... Deceptionata... Infranta inca o data de moarte... El nu mai este... Cineva continua sa rada...Cineva continua sa vrea la mare... Cineva continua sa sufere dupa o iubire ce nu va mai veni... Asa voi fi si eu candva... Voi pleca vreodata... Poate maine... Poate peste o eternitate... Poate voi sti ca plec... Sau poate voi pleca ca el, in nestire... Nu stiu cum as prefera... Dar nici nu cred sa conteze dorinta mea... Si atunci, cineva isi va desena lumea... Si va vedea ca nimic nu s-a schimbat... Eu nu voi mai fi si cineva va continua sa rada... sa viseze...sa asculte fraze inutile si sa dea din cap...sa vrea la mare...sa omoare iubiri si sa reaprinda pasiuni... Ma bucur sa imi inchipui ca dupa moarte nu vad si nu mai aud lumea de candva... Nu as vrea sa vad ca lumea continua sa se roteasca dupa plecarea mea... Sa vad petreceri de adio... Pahare inchinate in memoria mea si spre bucuria stomacului...Oameni ce vor sa ma vada si nu sa ma simta... Sunt egoista... Asa cum esti si tu... Asa cum a fost si el... Ma doare ca a plecat... Ma bucur ca l-am cunoscut... Ma doare ca nu a aflat cat am tinut la el...Ma bucura ca a simtit ca era un om deosebit...Ma doare ca nu i-am cerut iertare... Ma bucura sa cred ca, acum, de acolo de unde este, imi poate citi toate gandurile...
Sper ca acum este acolo unde culorile sunt diferite de banalul gri ce il vedem... Sper ca nu mai sufera, ca nu mai plange, ca nu mai simte durere si tristete...Sper ca vede ceea ce noi nici nu ne inchipuim...Si sper ca are linistea, siguranta si implinirea ce atata o vrem fiecare din noi... Sper ca bunelul meu, tatal tau,toti cei pe care i-am avut alaturi candva l-au primit cu bratele deschise si i-au aratat o noua lume...O lume unde ne vor astepta...O lume unde oricum vom ajunge...
Dumnezeu sa te aiba in paza Sa, Eugen Turcan!
