Trecerea timpului...

Trecerea anilor aduce nemultumire, incapatanare, drama... In fond, asa crezi ca e normal sa fie,nu? Insa odata ce renunti la tot ce conteaza pentru o replica tampita sau pentru o privire neordinara, oare poate fi tot bine? Trecerea timpului poate insemna cunoastere, dar si pierderea acelei intelepciuni dorite (si, crezi tu, bine-meritate)... Crezi ca odata cu trecerea anilor esti mai intelept, mai experimentat (cuvant pe care oamenii adora sa-l repete)... Nu... Nu e asa... Odata cu scurgerea orelor iti devine mai batran trupul... Caci doar materia din tine se supune timpului... El trece prin tine si te schimba precum vrea... Unii pierd memoria, altii capacitatea de a intelege lucrurile sau mobilitatea... Ai o vaga impresia ca timpul de joaca si ne diversifica pentru a nu se plictisi.. Pentru ca se plictiseste si el... De rutina, de trecerea continua printre fiinte fara de rost... De aceleasi planete, de aceleasi stele, de aceleasi dorinte ... Iar tu te pierzi in ganduri tampite si abstracte ce te fac sa crezi ca devii mai inteligent... Nu devii decat mai orb... Sau mai inept...Sau mai prost cu trecerea anilor.. Caci timpul iti pune in fata tot noi si noi dileme, iar tu le dai la o parte, ingreunandu-ti mintea cu tot mai multe intrebari fara de raspuns... (raspuns pe care,de fapt, nici nu-l cauti)...Cine a creat lumea? Unde exista marile raspunsuri la eternele intrebari? Ce e dragostea si exista ea oare? Unde e acel absolut? Ti s-au insirat asemeanea fluturilor albastri mii de intrebari in cap..Intrebari ce conteaza pentru tine, pentru el, pentru fiecare... Si-ai inteles ca sunt mai multe decat erau in aparenta,nu? Copilaria este, in fond, paradisul nostru... Paradisul unei necunoasteri atat de minunate... Anii aduc intrebari, nemultumire, drama... O drama ce asemenea unui pahar fara fund, aduna picurii murdari si neintelesi de ploaie... Iar tu stai sub acel pahar... Asteptand ca din clipa in clipa sa cada... Sa te ude... Sa te faca sa te ganesti la o clipa fara de importanta si sa te lase sa pleci in nestiire...In fond, cred ca invidiez oarecum copii si mortii...Cei dintai nu stiu inca nimic, iar ce din urma le stiu poate deja pe toate...Sunt norocosi, cred... Sau poate blestemati... Inca o intrebare... Si asa zi de zi, clipa de clipa, respiratie de respiratie..Oare cum suportam sa traim asa? Si totusi continuam.. Pentru ca, de fapt, nu stim nimic... Sau, cel putin,ne prefacem ca nu ar conta... Sau ca nu avem timp... Timp... Nu il avem niciodata in deajuns si doar el ne poate distruge... Cat de frumos sunt facute lucrurile in lume... Cat de iscusit... Cat de neinteles...