Uneori mi-e teama de mine si de ceea ce ma inconjoara. Cat de ridicoli suntem . Urmam scoli laudate, tintim spre idealuri de neatins, ne laudam ca atingem culmi si uneori ne laudam si propriile banalitati imbibate cu prostie. Strasnic! Oare exista ceva mai rau decat o omenire naiva intr-un mod barbar? A, da... Am uitat ca suntem cei mai dezvoltati si inteligenti dintre toate fiintele existente. Si daca noi suntem asa, atunci ma intreb ce calvar traiesc cei inferiori noua? Sau poate le e mai bine? Ei, cel putin, nu fac atat de multe prostii justificate pana si de cele mai iscusite minti, ca apoi sa urle salbatic in fata mortii. Pentru ca asta, in fond, facem : ne umplem pana la nevazut vietile cu banalitati frivole... suspinam dupa o zi pierduta, cand in realitate pierdem vieti intregi. Construim si ruinam imperii cand, de fapt, vietile noastre sunt ruinate pe dinauntru. Ne legam de materie, venerand-o pana la imposibil, ca apoi s-o pierdem asemenea unei carpe folosite si pline e noroi... Asta e scopul maret? Asta e sensul vietii? Asta e menirea omului? Sa se imbacseasca cu primitivitatea scarnava ca intr-un final sa planga in fata mortii? In fond, chiar si sa devenim altii, tot morti vom fi... Si oare asta e? Oare nu conteaza ce faci, cum faci si de ce faci? E nedrept! Poate ca noi: cei banali, prosti, demagogi, analfabeti, materialisti, cei rai,la urma urmei, avem o explicatie a venirii mortii.. Dar cei ilustri, cei intelepti, cei ce sunt genii? De ce? De ce si peste ei se va arunca aceeasi lopata ruginita de vreme cu pamant? Si atunci care mai e sensul acelor genii? Care e castigul inteleptilor? (nu vreau sa par dura,dar ) Care e, in genere,necesitatea existentei oamenilor? Evolutia? Continuitatea? Sau poate dragostea? Prostii! Da, Prostii! Cat de etern si magic nu ni s-ar parea un lucru sau sentiment, zi de zi, ora de ora, in toate lumea se mai ingroapa un om si impreuna cu el acel sacru al sau... Un mort poate fi durere; doi sunt deja statistica...
Si totusi traim... Si totusi continuam... Si cunoastem acest adevar, fie clar, fie doar in subconstient.... Oare suntem intr-atat de puternici in fata mortii, adevarului, a unei actiuni decisive? Sau prea slabi? Nu stiu... Chiar nu stiu...
Комментариев нет:
Отправить комментарий