Constiinta...

Priveste-ma! De ce te temi ca ai putea vedea?

De adevarul ce sufletu-ti jalnic cere

Sau de iubirea ce candva te implinea

Si ce acum a devenit durere?

Te temi de lumea mea, de sentimente,

De dragoste, de viata si speranta.

Pastrezi in suflet doar resentimente,

Pentru dorinta ce inca iti conduce viata.

Te-ai dat mereu tradarii si minciunii

Si ai negat ce cu adevarat conta.

Te-ai increzut prea mult in gandurile lumii

Si ai pierdut atunci tot ce implinita te facea.

Privesti acum in oglinda mare

Si practic nu te recunosti,

Ai devenit umbra far' de scapare,

Nici numele nu ti-l cunosti.

Esti o biata, moarta frunza

Ce cade-ncet; se chinuie.

Ti-ai pierdut tot ce mai aveai din muza;

Suferinta lentamente te biruie.

Privirea da-o acum in jos...

Te rog! Nu te mai tortura!

Stiu ca te doare sa vezi c-a murit

Tot ce-ai avut candva...